S&T sărbătorește un sfert de secol de activitate în România

10.10.2019 | Romania

    

     S&T România, unul intre cei mai importanți integratori de sisteme IT, aniversează 25 de activitate pe piața locală.
 

grup


      La ceas aniversar, S&T România a organizat un eveniment de gală, la care au participat peste 250 invitați, clienți și parteneri, printre aceștia numărându-se și foști angajați ai companiei, specialiști ai pieței IT din România pe a căror evoluție profesională, S&T România și-a pus, mai mult sau mai puțin, amprenta.
De la jumătatea anului 2018, S&T România este deținută în proporție de 100% de grupul austriac S&T AG - prezent în 25 de țări și care generează venituri de peste 1 miliard de euro cu 4.300 angajați. De atunci, compania a trecut printr-un amplu proces de schimbare, în prezent fiind în formula optimă și completă pentru atingerea obiectivelor și pentru a deveni nr. 1 pe piața integratorilor IT din România.
 

Nicoleta Macovei



     “De 25 de ani, ajutăm companiile din România să creeze valoare cu ajutorul tehnologiei. Cele mai mari companii private dar și numeroase instituții publice și-au modernizat infrastructură hardware și software cu S&T România și se transformă digital sub îndrumarea specialiștilor noștri. Ne-am păstrat neutralitatea tehnologică și suntem un integrator de top, care acționează întotdeauna în direcția și în conformitate cu obiectivele de business ale clienților.“ a declarant Nicoleta Macovei, Director General – S&T România.

      S&T România s-a remarcat prin introducerea pe piață românească a unor tehnologii și soluții noi de business, dar și prin proiectele de referință generate prin utilizarea lor. Astfel, S&T a asigurat cu mare succes pionieratul în furnizarea soluțiilor de stocare de date și antifraudă la clienți din domeniile bancar, telecom și utilități.
În cei 25 de ani, S&T România s-a transformat într-un integrator de sisteme complexe, orientat către neutralitate tehnologică și management de proiect, un dirijor capabil să pună în armonie produsele și soluțiile necesare clientului în atingerea obiectivelor de business.
      Astăzi, după atâția ani de muncă, de satisfacții și dezamăgiri, de riscuri și emoții, S&T este o companie serioasă și de încredere, cu oameni valoroși, foarte aproape de clienții și partenerii săi, care i-au devenit și i-au rămas prieteni.
S&T România a luat ființă în anul 1994. Ca răspuns la cererea de tehnologizare a economiei românești, S&T AG a pus bazele filialei de la București, inițial ca unic distribuitor de echipamente HP și mai apoi al producătorilor IBM, SUN, EMC, CISCO, portofoliul fiind completat și de o serie de servicii. La consolidarea activității S&T, o contribuție importantă a avut-o derularea mai multor achitizii și fuziuni cu companii precum Fujitsu Services, Netway Computers, FairValue, Kapsh CarrierCom.